72

Amintiri din televiziune: Avionul prăbuşit

trii băeţ

Gore (Grigore Marton, în picioare), Alin Bena şi Vladimir Brilinsky, cu siguranţă cea mai ţâcnită echipă de la TV Deva

Buda Primăriei din Deva, august 91. Doi colegi, unul lângă altul, se uşurau liniştiţi. Unul cu ţigara în colţul gurii. Bă Aline, zice Ovidiu molcom, ai auzit că o picat un avion la Uricani şi nu-l găsesc ăştia?  Ce avion, mă, se holbează Alin? Habar n-am, o sunat Ştef de la aeroport şi o zis că o dispărut de pe radar la Uricani. Şi nu merge nimeni? Păi nu-i maşină şi-i cam departe până acolo… Până ajungi nu mai e nimic de filmat.

Alin năvăleşte în redacţie ca un apucat. Băăă Brilinsky, a căzut un avion la Uricani – haiiiii, acum, hai să merem! Vezi mă, că eşti descheiat la pantaloni, une să merem că n-avem maşină. Îi stricată şi Gore îi acasă, de unde să luăm maşină?  Nu ştiu, fă ceva, tre să mergem acolo, subiectu-i beton, catastrofă aviatică! Nu ştiu, caută tu ceva, împrumutăm una, plătim, hai nu mai sta.  Chem un taxi, îl întreb cât ne ia. O mie. Din părţi o mie, că eu n-am de macaroane la copilaşi. De unde atâţia bani?  Peste linie mă duci? Iau din dulapul cu rezerve o sticlă de ţuică şi tai-o la Gore acasă. Bum bum in poarta lu Gore, cu pumnii şi picioarele, iese tată-su înjurând la geam şi-l strigă pe Gore. Mă Gogo, o venit sonatu ăla de coleg al tău şi rupe poarta. Gore, tre sa fugim urgent la Uricani, fă rost de o căruţă că-i bai mare! Nu pot, n-am de unde şi m-o pus bătrânu să culeg roşii din grădină că mâne plouă. Bag io ceva în roşiile lu tac-tu. Găseşte o maşină, că te mânc cu fulgi cu tot. Mă, bătrânul are Lada asta, da numa ce-o băgat set în ea şi nu ne-o dă.  Na du-i vinarsu ăsta şi zi-i să ne-o deie că în 4 ceasuri suntem înapoi. Târşâindu-şi papucii, apare şi bătrânul de după colţ. Cuvântul vinars îi trezise papilele adormite. Da nu mereţi numa pe asfalt cu ea, că nici arcurile nu-s ca lumea- îngaimă el, cu ochii sticlind la glajă. Numa, nea Marton, numa pe asfalt, mulţam fain. Şi mă Gogo, n-o brjăli,  mai apucă bătrânul să zică  şi noi eram peste linie deja.

Panta tot mai mare, drumul tot mai rău, Lada tot mai obosită. Uricani fusese doar un nume, reper al radarului. Doar avionul nu căzuse în centru iar în faţa noastră se ridica, semeţ şi parcă în ciudă,  Retezatul. Abur, fum, miros de ars ies de sub capotă şi buf! o groapă şi gata arcul. No, căcat, ce facem acu? Stăm vreo jumătate de ceas fără să zicem nimic. Păcat de maşină, păcat de subiect, păcat de timp irosit iar muntele e încă departe. Un ARO plin de miliţieni apare în praful drumului. Facem cu mâna. Opresc. La avion, da la avion, ne luați si pe noi, n-avem loc, măcar pe unu luaţi, nu se poate, milogeală, no bine, hai ăla cu camera. Şi iar prin hârtoape, până la terminarea drumului. Coborâm, şeful îşi ia tenişi în picioare, staţia de emisie şi i dă pe goarnă. Măăă, unde sunteţi? Aici suntem, lângă avion. No, noi am ajuns unde nu mai e drum. Ce facem? Mergeţi pe vale şi când daţi de nişte cai o luaţi în sus, pieptiş. Da, ce să zic, caii erau un bun punct de reper. Mergem ce mergem prin apă şi dăm de un cal. Măăă, îi un cal aici. No bun, luaţi-o în sus acum, până pe coastă, şi ne vedeţi. Daţi de o cărare. Greu, frunze alunecoase, lemne împrăştiate, desiş afurisit şi nici urmă de cărare. Urcăm două ceasuri şi nimic în faţă.  Nu tu creastă, nu tu lumină, doar urcuş pieptiş. Miliţienii gâfâie. Măăă, cât dracu mai urcăm strigă în staţie miliţianul în tenişi. Păi nu ne vedeţi ? Nuu. Da ce vedeţi în faţă. Nimic, pădure. Da în spate ? Nimic, un vârf şi o poiană pe partea cealaltă. De cai aţi trecut ? Numa de unu. Ce culoare avea? Maro parcă. Nu măăă, trebuia să fie mai mulţi şi împiedicaţi! Coborâţi iar în vale. Futu-iii caii mă-siiiii, hai în jos. Greu la deal da şi mai greu la vale. Un pas, doi, şi poc, o creangă şi de-a berbeleacul. Ca pe tobogan să mă fi rostogolit vreo 50 de metri.  Îi gata cu mine, ziceam în timp ce, alături, camera video se rostogolea lovindu-se de copaci şi de pietre. Unul dintre miliţieni, mai milos, mă ajută să mă ridic. Plin de sânge, cu hainele zdrenţuite, priveam în frunze camera ruptă în patru. Camera mea, a mea de acasă. Am vândut maşina să o cumpăr, să fac televiziune. Acum era un morman de plastic şi fire. Am început să plâng. Şi să merg mai departe cu camera în cămaşa făcută sac. Iaca şi caii. Ce mai contează ? Uite şi creasta cu avionul împrăştiat. Ce să mai fac cu el? Cu ce să filmez? Ce nedreaptă e viaţa asta! Nici nu mai urc la epavă. Mă aşez lângă râu, desfac cămaşa şi iau bucată cu bucată şi încerc să asamblez camera. Picurau lacrimi pe ea. Mânile îmi tremurau. Rup batista şi leg bucăţile între ele. Doar aşa, să fie. Miliţienii erau deja sus. Ce să mai fac? Hai să merg şi eu, măcar cu atât să mă aleg. Cu văzutul.

Când ajung sus nu-mi vine să cred ochilor. Alin şi Gore erau acolo. Veniseră pe jos de la maşină. Evident că nu-şi luaseră, ca poliţaii, punct de reper cai care se mişcă, ci pe firul apei, într-o oră ajunseseră. Logic. Îi arăt camera lui Alin. Albeşte la faţă. Lui Gore nici că-i păsa. Faţă de maşina lu tac-su, asta era pepsi. Pentru Bena e de neconceput. Am ajuns până aici, suntem primii jurnalişti la faţa locului, nu se poate să ratăm aşa ceva! Ia camera, o întoarce, o mai potriveşte, o mai suceşte. Las-o mă dracului, nu o mai freca şi tu. E gata. S-a terminat. I-o iau din mână şi vreau să dau cu ea de pământ. Ba mai bine nu. Hai să mergem că ne apucă noaptea prin bălăriile astea. Mai încearcă, insistă Alin. Mă tu eşti nărod? Ce să încerc? Na mă, na, şi apăs butonul REC. Mere beculeţul, strigă Gore. Nu se poate, chiar merge. Caseta chiar se învârte. De la agonie la extaz. Gata, improvizăm. Alin ţine obiectivul smuls de la locul lui şi eu filmez fără să văd ce. La orb. Important e că se învârte caseta. Hai pe coastă. Ce haine rupte, ce picior plin de sânge, ce durere? Adio lacrimi! Eram reporteri din nou!

Acolo sus, în faţa noastră, era dezastrul. Ceva de neimaginat. O pădure de brazi cu vârfurile retezate, cu bucăţi din fuselaj atârnând în bătaia vântului, tărâm horror pe mai bine de un kilometru. Scaune, mochetă, beculeţe, ceasuri, degete, mâni, capete, veceu, ochelari, manşa, motor, un buchet de flori, haine, hublouri, un portofel, o păpuşă, o valiză, un chipiu, miros de kerosen ars, un picior, ulei prelingandu-se pe stânci, pantof cu toc, brăduleţi striviţi, sânge peste tot şi un elicopter care coboară cu mare zgomot în poiană. Şi noi filmăm. Nu oprim camera să nu cumva sa nu mai pornească. Din elicopter coboară 4 oameni. E clar, ceva boşi. Toţi se precipită către ei. Discută câteva minute după care Căldarea Mării răsună.

Băăăă, futu-vă muma în cur, cu ce drept filmaţi, coborâţi imediat că vă împuşc! – zbiera un disperat. Voi ce-aţi păzit mă, paştele mamii voastre,  se răţoi şi la soldaţii care păzeau zona. Coborâţi măăă, n-auziţi, vreţi să vin eu după voi? Am început să coborâm printre mormanele de fiare. În dosul unei tufe rămase, parcă providenţial, în picioare mă opresc un pic. Alin coboară mai departe. Hai mă odată, că ne puşcă ăştia, strigă el. Coborâm şi începe circul. Soldaţi în jurul nostru, disperatul agitat se pune pe înjurat din nou. Coţolan, mai marele poliţiei, ne spune pe şest că e şeful aviaţiei militare. Cine v-a dat dreptul sa filmaţi, ce aţi atins acolo, aţi distrus probe, nenorociţilor! Vă bag la puşcărie! Scoateţi caseta din cameră, acum. Păi că să vedeţi, că noi, televiziune, spaţiu public. Mă piş pe televiziunea vostră. Caseta am zis!  O scot, mi-o smulge din mână şi o dă unui ţipţer de lângă el. Plecaţi dracului de aici până nu vă rup picioarele. Şi pune pe un soldăţel să ne conducă până jos în vale. Alin e negru, Gore roşu. Soldatul în spatele nostru. Ne-aţi făcut necazuri, să vedeţi ce ne-o luăm. Dacă ne face raport suntem gata. Eram deja în vale. Tăcuţi, unul în spatele altuia şi nu ne venea să credem ce ni se întâmpla. No mereţi mai departe singuri şi să nu vă mai întoarceţi zise cătana şi noi o tăiarăm mai departe pe cursul râului spre maşina lui Gore. Preţ de vreo 10 kilometri. Se însera, iar  frigul Retezatului ne pişca tot mai tare. Trebuia să ajungem la maşină.

Să le zic acum sau mai târziu?  Prea erau năcăjiţi. Staţi măăă şi mă opresc în mijlocul văii. Ce să stăm, hai dracului că nu mai ajungem. Maşina stricată, camera praf, caseta luată,  ce drac să mai stăm, că ne mâncă şi lupii, răcni Alin.  Hocus pocus preparatus, duc mâna la spate şi scot din pantaloni caseta. Ce-i aia, se holbară  cei doi??? Casetaaaaaaaa! Cum mă? De unde? Minţi!

Nu mint, tati, când m-am oprit, la coborâre, în spatele tufei, am schimbat caseta. Bănuiam că istericul ăla de mitic va avea ideea cu confiscatu. Nici dacă se lumina cerul nu l-ar fi liniştit pe Alin aşa de tare. Ce nu face spaima la om. Drumul până la maşină nici nu a mai contat. Culmea că a şi pornit şi troncănind, cu arcul rupt, lăsam în urmă Retezatul şi o zi cum alta nu fu până atunci.

EPILOG: Petroşani, cartier Aeroport, cârciuma Paradis, 14 august 1991, ora 10 seara.  Prin nori de fum, cu câţiva drojdieri împrejur, cu câte o bere în faţă,  priveam la un televizor color imaginile de la locul catastrofei. Era prima vizionare a ceea ce avea să fie difuzat pe toate canalele de televiziune, de atunci, zile la rând.

 

Vladimir BRILINSKY

 

La 15 august 1991, ziarele, radioul şi televiziunea naţională relatau despre catastrofa aviatică petrecută în Munţii Retezat, în noaptea de 13 spre 14 august. Un aparat IL-18, indicativ YR-IMH, cursa ROT 785A, cu un echipaj de nouă oameni, s-a prăbuşit în timpul unui zbor Bucureşti – Timişoara. Nu au existat supravieţuitori. Cauzele accidentului nu au fost pe deplin elucidate nici până astăzi.

Comments

comments

cioaravopsita

72 Comments

  1. Superb articolul ! La fel ca si celelalte. Va provoc la 1001 de nopti. I bateti pe toti. De ce nu scrieti o carte ?

  2. E o arta ca dintr-o tragedie sa faci oamenii sa rada. Sa-i binedispui. Copios si spumos si scris asa cum trebuie.

  3. LvHQGc I simply want to say I am new to blogs and certainly loved this web blog. Likely I am planning to bookmark your blog. You really have exceptional well written articles. Regards for sharing your blog.

  4. Very nice article and straight to the point. I am not sure if this is really the best place to ask but do you folks have any thoughts on where to employ some professional writers? Thanks in advance

  5. This blog is no doubt awesome additionally factual. I have found helluva helpful advices out of it. I ad love to visit it again soon. Thanks a bunch!

  6. I think other website proprietors should take this web site as an model, very clean and excellent user genial style and design, as well as the content. You are an expert in this topic!

  7. whoah this blog is fantastic i like reading your articles. Keep up the good paintings! You understand, a lot of people are hunting round for this info, you could aid them greatly.

  8. Im no professional, but I think you just made a very good point point. You naturally know what youre talking about, and I can really get behind that. Thanks for staying so upfront and so sincere.

  9. This blog is without a doubt interesting additionally amusing. I have picked helluva helpful tips out of this amazing blog. I ad love to come back every once in a while. Cheers!

  10. This very blog is no doubt educating additionally informative. I have picked helluva helpful advices out of it. I ad love to return again soon. Thanks a lot!

  11. You can certainly see your skills within the paintings you write. The sector hopes for even more passionate writers like you who are not afraid to say how they believe. All the time follow your heart.

  12. Seriously.. many thanks for starting this up. This site is something that’s needed on the internet, someone with a little originality!

  13. This particular blog is without a doubt cool and also factual. I have picked a lot of interesting tips out of this blog. I ad love to visit it again and again. Cheers!

  14. This blog is really cool and factual. I have found a bunch of interesting stuff out of this blog. I ad love to return again and again. Thanks a bunch!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.