Je suis Teo

Un text mai vechi, de care mi-a fost drag atunci. Mi-e drag și acum.

Astăzi am vorbit îndelung, în stradă, despre Ilf şi Petrov, despre Nichita şi Epica Magna, despre cei 15 oameni din Deva care intră în librărie, despre copii şi şcoală.
Teo a fost ziarist. Acum cîntă din chitară, în centrul oraşului, lîngă o vitrină.
L-am cunoscut cu 20 de ani în urmă, pe cînd era reporter la ziarul Călăuza. Azi, avea o hărtie de un leu în husa chitarei. Sincer, cred că el a pus hîrtia acolo, ca să le sugereze trecătorilor, discret, că aşa-şi cîştigă pîinea. A preferat calea asta.
Nu a mai vrut să fie ziarist şi să cînte din pix pentru orice nemernic care i-ar fi lipit suta pe frunte. Deşi, în oceanul de muhaiele cu microfon, şi-ar fi găsit cu uşurinţă un loc călduţ, fără gînduri şi întristări.
Mă înclin şi mă gîndesc să mă alătur lui, în stradă. Nu ştiu să cînt, eventual pot recita din Esenin sau Francois Villon, dacă-mi mai amintesc. Putem face trupă.
Şi pot spera ca, în fiecare zi, să ni se mai alăture cîte un fost ziarist care a refuzat s-o sugă.

Alin BENA

P.S. Astăzi, 30 august, este ziua lui, a lui Teo. Are facebook și, pînă acum, la orele dupăamiezii, nu i-a urat nimeni nimic. N-are fani, n-are susținători, n-are lingușitori, n-are dușmani. Cine să-i pună lui poze cu torturi, lumînări și șampanie pe perete? E doar un cîntăreț de la colțul străzii. La mulți ani, Teo!

Comments

comments

cioaravopsita