N-am de gînd să-ţi fur fasolea

green

M-au dat la ziar. Io-te Bena, cu poză frumoasă, pe afișul cu sloganul de campanie: VREI SCHIMBAREA? DA ORI BA? Tare ăsta, Bena, te întreabă direct, ca ardeleanul: vrei sau nu? Nu mă mai aburi. Nu-mi mai spune că ai vrea, dar tu votezi tot ca pînă acum. Hotărăște-te, fii bun.

Și domnul Iordache Ion, din Petroșani, văzînd frumoasa poză, comentează pe Facebook: ”încă unul după ciolan… ăștia or să ne mănânce și fasolea…”

Vreau să vă spun că este unul dintre cele mai drăguțe comentarii, de cînd am anunțat că voi candida, pe lista ALDE, la Senat. I-am dat omului și like și-am pus și un emoticon rîzăreț. Domnul Ion lucrează la un restaurant, însă are bunul-simț să scrie, în termeni civilizați, totuși, despre cei care, crede dumnealui, îi cer votul doar ca să-l poată tîlhări mai bine. Mi se pare chiar o temere justificată, după ce, timp de 27 de ani, hoarde de lăcuste politice i-au ciugulit și semințele de pe covrig. Ce să mai creadă omul? Să se aștepte la mai bine? Slabe speranțe. Mai bine să fii vigilent.

Pentru contrast, redau un alt comentariu, tot de pe Facebook și tot referitor la poza mea de campanie, de la doamna Platon Elvira Elisabeta, care înțeleg că este medic la Hunedoara: ”Ca moacă… merge cu politica… gras și umflat… cred că și cu caracterul se asortează… adică este nevertebrat…” Aici, eu, unul, nu mai am nimic de adăugat.

Domnule Ion, bănuiesc că nu o să mă crezi, dar eu tot îți spun: n-am de gînd să-ți fur fasolea. Altceva vreau să fac, așa gras, umflat și nevertebrat cum mă vede doamna doctor.

De exemplu, vreau ca tinerii, de vîrsta fiicei mele, să poată avea un loc de muncă. Să poată să se întrețină singuri, să-și facă un rost în viață. Ai mai auzit asta, sînt sigur. Cum se face că nimeni nu-i angajează pe acești copii, după terminarea liceului? Pentru că școala, așa cum se face acum în România, îi învață puțin despre mai nimic. Ce știi să faci? – îi întreabă angajatorii, la bursa locurilor de muncă. Știu ce poezii a scris Sadoveanu și cum se calculează volumul pătratului. Atunci bine. Noi căutăm sudori calificați, bucătari și tinichigii, care să știe treaba. Au ajuns angajatorii din Timiș să recruteze oameni din Serbia vecină, că absolvenții de la noi știu doar primele două strofe din Luceafărul, de Bacovia. Aia vreau, domnu Ion, nu să-ți fur fasolea din farfurie. Vreau ca școlile de meserii să se dezvolte și să se adapteze, flexibil, an de an, la cerințele de pe piața muncii. Cu o meserie la bază, nimeni nu moare de foame, nici aici, nici ”afară”. Cu facilități fiscale, acordate printr-o lege pe care o consider necesară, inițiată de grasul, umflatul și nevertebratul pentru angajatorii care suportă școlarizarea elevilor, viitori angajați chiar la acele firme, unde pot face practica. Nu toți vor ajunge să-și asorteze la poșetă un masterat sau să plagieze un doctorat, dar orice tînăr, absolvent al unei școli de meserii, va putea să pună o pîine pe masă, prin eforturi proprii.

E un prim exemplu despre ce am de gînd. Domnule Ion, îți mai scriu și în zilele următoare, căci am idei și proiecte clare, mai multe decît boabele de fasole din farfuria dumitale. Despre sănătate, exploatarea lemnului, patrimoniul național, agricultură, repatrierea românilor și multe altele. Cu delfinii ființe non-umane și dezincriminarea poligamiei, mărturisesc, n-am. Las pe alții. Pe toate le-am discutat cu colegii mei de la ALDE Hunedoara și le vei afla în perioada următoare. Eu zic că-s foarte interesante și pot să ne facă un trai ceva mai ușor. De unul dintre proiectele legislative sînt foarte mîndru, căci e al meu 100% și se potrivește județului Hunedoara. Îți spun, în premieră, că despre turism e vorba și cum putem noi să trăim bine și frumos de pe urma moștenirii pe care ne-au lăsat-o strămoșii. Și, zău, în ce mă privește, nu te teme, n-am de gînd să-ți fur fasolea. Dar ai dreptate, e bine să fii vigilent și cu ochii pe castron, că eu pentru alții nu bag mîna-n foc.

Alin Bena

Comments

comments

cioaravopsita