0

VREȚI SCHIMBARE? DA SAU BA?

green1. Un val masiv de înjurături și măscări spumoase a însoțit intrarea în politică, zilele trecute, a cîtorva jurnaliști de București. Uf, am zîmbit ușurat! Credeam că numai pe mine e supărată lumea că am intrat în ”mocirla aia”, în ”cloaca aia penală”, ”la ciolan”și, expresia cel mai des folosită pentru genul ăsta de trădători nenorociți, că ”ling unde au scuipat”. Verdictul lumii e necruțător: ai fost ziarist și intri în politică, poți să te duci dracului și tu și munca ta de 26 de ani, nu mai valorezi nici doi bani. Brusc, parcă te-ai uns cu smoală, te-ai tăvălit în pene de găină și alergi în curul gol pe uliță, cu steagul partidului în mînă, spre demolarea propriei imagini.

În același timp, aceeași lume intransigentă cu jurnaliștii care-au îndrăznit să dezerteze e absolut de acord că actuala clasă politică trebuie schimbată. De nemernici, incapabili, hoți și grobieni ce sînt ei, politicienii zilei, de-aia trebuie schimbați – strigă lumea. Și de unde iei piese de schimb? Păi, de oriunde, numai din presă nu. De ce? Fiindcă. De-aia. Că nu vrem noi, lumea înțeleaptă, ca ziariștii care știu exact care-i treaba cu politica să intre în politică. Poate să intre oricine altcineva în politică, orice gîngav ”de meserie auto”, orice îngălat la creier cu niscaiva bani la teșcherea, orice tută pricepută, toți sînt bine primiți, nu le are lumea treaba. Mie îmi bate obrazul o vecină de pe uliță: ”m-ai dezamăgit, ce cauți acolo?” ”Să-i schimb.” ”Dă-i dracu, că nu-i schimbă nimeni.”

2. Toată lumea e de acord că actualul Parlament e cel mai penibil din istoria României. Și fix aceeași lume răspunde, în sondajele de opinie, că ar vrea exact aceeași compoziție politică a Parlamentului, pentru următorii ani. Suprapuneți procentele partidelor din ultimele sondaje peste structura actuală a Parlamentului și veți vedea, surpriză, că se potrivesc aproape perfect. Deci? Vrem sau nu schimbare?

Sînt în dilemă cu ce vrea lumea, dar hotărît să încerc, în continuare, schimbarea. Pînă una-alta, am schimbat strategia. Mi-am pus între paranteze meseria de ziarist. Acum lupt cu armele lor, ale politicienilor. Și vreau să vă anunț că, deja, am reușit ceva. Sînt pe locul 1 pe lista pentru Senat a partidului ALDE. Adică am blocat posibila ascensiune politică a unui par de fasole, viitor zelos ridicător de mînă în Parlament, căci în partidul meu nu-s numai îngeri, dracii și impostorii fiind uniform repartizați prin toate partidele. Am făcut ceva, merg mai departe.

Știu că sînteți scîrbiți de politică, televizorul vă e blocat pe Taraf sau pe Discovery, ziarele le luați doar pentru horoscop și deci vă doare-n cot de cine și pe unde candidează – dar un lucru vă rog, unul singur: măcar în cabina de vot, două minute, citiți numele celor de pe liste. Îi cunoașteți? Aveți curajul să dați nas în nas cu ei pe o uliță întunecoasă? Puteți să vă lăsați portofelul pe masă, lîngă ei, și să mergeți pînă la baie? Dacă vă deranjați, totuși, să mergeți la vot, în 11 decembrie, nu votați sigle de partid, votați oameni. Aia vă rog să faceți. Sau iar ne vom jelui, în următorii patru ani, ce crudă fuse soarta noastră și de astă dată și ce Parlament de penali am zămislit, sub sigla celebră a partidelor ”de firmă”.

Alin BENA

Comments

comments

cioaravopsita

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *